Anularea Tezelor

Maths Tabere cu SufletDupa ce Olimpiadele si Concursurile scolare au fost amanate, a venit si randul Tezelor din acest an scolar sa fie anulate! Astfel s-a decis ca elevii sa nu mai dea teze, acestea fiind înlocuite cu o evaluare sumativă.

Tezele au fost suspendate, în acest an şcolar, ele fiind înlocuite cu evaluarea sumativă, a anunţat ministrul Educaţiei:

„În ceea ce priveşte susţinerea tezelor, susţinerea lucrărilor scrise semestriale, după consultarea pe care am avut-o cu toţi factorii implicaţi, am luat decizia ca acestea să nu se mai susţină anul acesta şcolar. Să nu uităm că tezele se susţin doar la două sau trei discipline, în rest se realizează evaluarea sumativă. Deci tezele nu se susţin, însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă” este declaratia Ministrului Educatiei.

In privinta elevilor din clasele finale, a VIII-a si a XII-a, acestia vor putea participa la pregătiri începând cu semestrul al doilea, iar până atunci pot face „teste de antrenament” pe care le găsesc pe site-ul Ministerului Educaţiei:

„Începând cu semestrul al doilea vom avea măsuri concrete şi anume teste de antrenament aşa cum am făcut şi în anul trecut şcolar, acestea sunt puse şi acum la dispoziţia elevilor, le pot găsi pe site-ul Ministerului Educaţiei le pot găsi încă de pe acum, dar în semestrul al doilea săptămânal vom pune teste de antrenament, vom continua lecţiile de la programul Teleşcoală şi pregătirea acestora faţă n faţă”

Olimpiadele şi concursurile şcolare a fost deja amanate pentru anul viitor printr-un ordin de ministru din 3 noeimbrie.

Sursa: ProTv
Grafica: Tabere cu Suflet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s